Acâş - Biserica reformată

Turnurile bisericii monumentale din Acâş sunt vizibile de la mare distanţă. Satul este situat la confluenţa dealurilor Sălajului cu Câmpia de Vest, pe malul râului Crasna. Poziţia geografică extrem de avantajoasă a favorizat dezvoltarea economică a localităţii, care devine târg în perioada medievală. Încă de timpuriu, Acâş a fost centrul de domeniu al neamului Ákos, care, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, a fondat aici o mănăstire. Mănăstirea a reprezentat în primul rând un loc de veci comun, unde putea fi păstrată amintirea strămoşilor neamului. În acelaşi timp, biserica monumentală era expresia bogăţiei şi a statutului social al familiei. Despre funcţionarea mănăstirii nu avem date exacte, însă satul este menţionat pentru prima dată în 1342, sub forma „Akosmonostora” (mănăstirea lui Ákos). Un alt document, redactat în 1421, oferă informaţii privind hramul mănăstirii, „Sfânta Fecioară”, şi conţinutul dreptului de patronaj. Neamul Ákos are o traiectorie ascendentă pe parcursul secolelor XII–XIV, când alte moşii şi mănăstiri se adaugă patrimoniului familial. Familiile mai bogate care descind din neamul Ákos se sting pe parcursul secolului al XV-lea, când şi mănăstirea decade şi se transformă în biserică parohială. Ultimii descendenţi ai neamului Ákos dispar din localitate în secolul al XVI-lea. În această perioadă, în Acâş, ca şi în alte localităţi din zonă, locuitorii trec la Reformă. Primul preot protestant este menţionat în 1597.
Biserica actuală a fost construită în secolul al XII-lea. Conform regulilor stilului romanic, biserica are plan basilical, cu trei nave poziţionate pe axa est-vest. Nava principală, mai lată, are alipit pe partea de est un sanctuar încheiat cu absidă semicirculară, iar cele două nave secundare, boltite, au închidere dreaptă în exterior, cu o nişă în interior. Pe faţada vestică s-au construit două turnuri prevăzute cu o galerie la primul etaj. În partea superioară a sanctuarelor secundare boltite se află două oratorii, deschise spre altarul principal. Aceasta sugerează că, în prima fază, biserica fusese proiectată cu două turnuri în partea de est. Decorul bisericii este foarte simplu. În partea superioară a turnului, lizenele şi şirurile de arcade delimitează mai multe câmpuri, din care se deschid la etajele inferioare ferestre înguste şi, la nivelurile superioare, ferestre geminate, semicirculare. Capitelul coloanelor care despart ferestrele geminate are forma unui cub. Faţada sanctuarului este delimitată lateral cu două şiruri de lizene şi în partea superioară cu un şir de arcade. În centru este situată o fereastră circulară, flancată de alte două ferestre semicirculare. Pereţii navelor sunt netezi, exceptând partea superioară a zidului navei principale, care se încheie cu o cornişă arcuită. Ferestrele semicirculare sunt situate pe nava secundară sudică şi pe partea superioară. În forma sa originală, biserica era prevăzută cu trei intrări, dintre care azi mai funcţionează doar cele de pe laturile vestică şi sudică. Uşa de acces dinspre nord a fost zidită probabil încă din perioada medievală. Portalurile semicirculare, simple, se mai păstrează doar pe latura nordică şi sudică. Intrarea dinspre sud era cea mai bogat decorată, cu un portal compus din trei segmente cu profilatura semicilindrică şi, în partea superioară, un timpan semicircular. În colţul dinspre nord-est al edificiului a funcţionat o mică capelă, cu absidă semicirculară, probabil dezafectată înainte de pătrunderea Reformei. Atacurile tătarilor şi turcilor au afectat şi biserica. Incendiul din 1642 a distrus acoperişul edificiului şi, conform tradiţiei locale, până la construirea noului acoperiş, în 1732, slujba a fost oficiată sub turn. În 1747 coiful vechi al turnului, lovit de trăsnet, a fost înlocuit cu unul nou. Cutremurul din 1834 a afectat grav biserica, renovarea având loc abia la începutul secolului XX. Lucrările de renovare, desfăşurate în două etape (1896 şi 1902) au fost conduse de Frigyes Schulek.
Respectând regulile romanice, pereţii exteriori nu au fost tencuiţi.
Acoperişul vechi al turnului, realizat în formă de bulb de ceapă, din şindrilă, a fost înlocuit în timpul restaurării cu unul în formă de piramidă, din cărămidă. Tot în această perioadă au fost construite partea superioară a frontonului şi porticul vestic. În interior, sanctuarul a fost reboltit, iar noul arc de triumf a fost prevăzut cu un triforiu. Lucrările de restaurare au fost în general bine realizate, contribuind la păstrarea valorii bisericii. În ultimii ani, apa infiltrată în pereţi a fost îndepărtată prin drenaj. Săpăturile arheologice desfăşurate înainte de lucrările de drenaj au scos la iveală, în exterior, cimitirul din jurul bisericii şi zidurile fostei capele, iar în interior, transformările realizate la nivelul sanctuarului. Din mobilierul bisericii, merită menţionate băncile pictate cu motive florale, realizate în secolul al XVIII-lea, şi orga, care datează de la începutul secolului XX. Biserica are două clopote, realizate în 1742, respectiv 1924. (SzP).

Bibliografie – Irodalom – References
Bogyay Tamás, „Az ákosi református templom”, Magyar Építőművészet, 43 (1944), p. 67–70.
Kiss Imola – Tóth Géza-Ivor, Ákos. Református templom, Kolozsvár, 1996. Erdélyi Műemlékek 18.
Péter-Levente Szőcs, „The Abbey Church of Ákos: An Architectural and Functional Analysis of a ‘Kindred Monastery’ Church”, Annual of Medieval Studies at CEU, 9 (2003), p. 155–180.


Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.:0261-737526
Fax.:0261-768761
Email:muzeusm@gmail.com

Detalii Complete
Finanţator
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.