La sfârşitul secolului al XIV-lea satul a devenit proprietatea Drăgoşeştilor, familie de origine română din Maramureş. Începând cu această dată, familia a fost numită „Drăgoşeştii de Beltiug”. Dintr-un document din 1424 reiese că hramul bisericii a fost Sfânta Fecioară. La jumătatea secolului al XVI-lea biserica satului a devenit protestantă, odată cu toate bisericile aflate pe domeniul Drăgoşeştilor. Deja la sfârşitul secolului, în anul 1597, edificiul a fost resfinţit ca biserică catolică cu hramul Sf. Ladislau. Pe parcursul secolului al XVII-lea, biserica a fost folosită iarăşi de către credincioşii calvini (1634), dar, după ce Károlyi Sándor a strămutat iobagii reformaţi în satul Dobra, în anul 1727, şvabii romano-catolici colonizaţi în localitate au primit şi biserica. Edificiul a fost renovat, iar în anul 1730 a fost boltit. Clădirea medievală avea sanctuar poligonal cu o singură navă largă. Turnul de pe fronton devine octogonal începând de la cel de al doilea nivel. Poarta principală este realizată în stil gotic, având în partea superioară o friză arcuită. În secolul al XIX-lea existau încă ancadramentele şi mulurile gotice ale ferestrelor sudice. Biserica medievală a fost înconjurată cu un gard de înălţime redusă, pe care au fost ataşate ulterior reprezentări ale staţiilor calvariei. La începutul secolului al XX-lea edificiul a suferit noi transformări după planurile lui Foerk Ernő: s-a construit o nouă navă în partea de nord, iar spre sud un alt sanctuar. Sanctuarul original a fost transformat într-o capelă laterală.
Altarul este realizat în stil neogotic, având în centru imaginea Sf. Ladislau, alături de patru statuete reprezentându-i pe Sf. Ştefan, Sf. Emeric, Sf. Adalbert şi Sf. Gerard. În masa altarului sunt încorporate trei pietre cu inscripţii de pe mormântul lui Bálint Prépostváry (+1597). Tradiţia locală păstrează o legendă legată de numele localităţii: trecând pe aici, regelui Sf. Ladislau i-a fost sete, astfel, unul dintre soldaţi i-a oferit vin într-un dovleac tăiat în două (tök = dovleac, denumirea în limba maghiară păstrează forma alterată tek > tök > Béltek). Regelui i-a plăcut vinul dulce şi, drept mulţumire, a dăruit localitatea soldatului. (TSz).
La sfârşitul secolului al XIV-lea satul a devenit proprietatea Drăgoşeştilor, familie de origine română din Maramureş. Începând cu această dată, familia a fost numită „Drăgoşeştii de Beltiug”. Dintr-un document din 1424 reiese că hramul bisericii a fost Sfânta Fecioară. La jumătatea secolului al XVI-lea biserica satului a devenit protestantă, odată cu toate bisericile aflate pe domeniul Drăgoşeştilor. Deja la sfârşitul secolului, în anul 1597, edificiul a fost resfinţit ca biserică catolică cu hramul Sf. Ladislau. Pe parcursul secolului al XVII-lea, biserica a fost folosită iarăşi de către credincioşii calvini (1634), dar, după ce Károlyi Sándor a strămutat iobagii reformaţi în satul Dobra, în anul 1727, şvabii romano-catolici colonizaţi în localitate au primit şi biserica. Edificiul a fost renovat, iar în anul 1730 a fost boltit. Clădirea medievală avea sanctuar poligonal cu o singură navă largă. Turnul de pe fronton devine octogonal începând de la cel de al doilea nivel. Poarta principală este realizată în stil gotic, având în partea superioară o friză arcuită. În secolul al XIX-lea existau încă ancadramentele şi mulurile gotice ale ferestrelor sudice. Biserica medievală a fost înconjurată cu un gard de înălţime redusă, pe care au fost ataşate ulterior reprezentări ale staţiilor calvariei. La începutul secolului al XX-lea edificiul a suferit noi transformări după planurile lui Foerk Ernő: s-a construit o nouă navă în partea de nord, iar spre sud un alt sanctuar. Sanctuarul original a fost transformat într-o capelă laterală. 
Altarul este realizat în stil neogotic, având în centru imaginea Sf. Ladislau, alături de patru statuete reprezentându-i pe Sf. Ştefan, Sf. Emeric, Sf. Adalbert şi Sf. Gerard. În masa altarului sunt încorporate trei pietre cu inscripţii de pe mormântul lui Bálint Prépostváry (+1597). Tradiţia locală păstrează o legendă legată de numele localităţii: trecând pe aici, regelui Sf. Ladislau i-a fost sete, astfel, unul dintre soldaţi i-a oferit vin într-un dovleac tăiat în două (tök = dovleac, denumirea în limba maghiară păstrează forma alterată tek > tök > Béltek). Regelui i-a plăcut vinul dulce şi, drept mulţumire, a dăruit localitatea soldatului. (TSz).