Bercu - Biserica reformată

Nava bisericii poate fi datată în secolul al XV-lea. Conform obiceiurilor perioadei respective, uşa, precum şi cele două geamuri înguste, semicirculare în partea superioară, sunt situate pe faţada sudică. Sanctuarul original a fost demolat în timpul restaurării din 1840, când nava edificiului a fost alungită pentru a putea adăposti mai mulţi credincioşi. Închiderea noii părţi a navei este semicirculară. Din mobilierul edificiului merită menţionat amvonul alipit de perete. La piciorul amvonului este integrată o piatră profilată cu inscripţia: „Foedus cum Caesare” (Alianţă cu împăratul). Conform tradiţiei locale, locuitorii protestanţi ai satului au integrat piatra în zidul navei cu ocazia comemorării păcii de la Viena (1606), prin care fusese asigurată libertatea religioasă. Pe parcursul restaurării, piatra a fost aşezată la locul actual. Coroana amvonului a fost realizată în 1826, iar orga în 1894. Turnul biserici a fost construit în 1956 (foarte asemănător cu turnul edificiului de la Agriş). Are două clopote, realizate în 1774, respectiv 1855. (TSz).

Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.:0261-737526
Fax.:0261-768761
Email:[email protected]

Detalii Complete
Finanţator
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.