Municipiul Carei se află în partea de vest a judeţului, în partea de nord-est a Câmpiei Careiului, la 35 km distanţă de reşedinţă şi la 8 km de la punctul de trecere a frontierei spre Ungaria de la Urziceni-Vállaj. Are o populaţie de 23.182 (2002) şi include, pe lângă oraşul Carei, şi localitatea Ianculeşti, la 7 km distanţă de Carei, o localitate repopulată în anii ’20 cu colonişti moţi.
Descoperirile arheologice abundă în Carei, mai ales pe teritoriul localităţii de odinioară Bobald, situat în sud-estul oraşului. Acest sit arheologic aflat încă în fază de cercetare a dus la descoperirea de obiecte din epoca bronzului şi până în evul mediu.
Prima atestare documentară a oraşului datează din 1320, sub numele Karul. A fost domeniul neamului Kaplony, din care se trage şi familia Károlyi, familie a cărei istorie se leagă strâns de istoria oraşului Carei.
Din secolul al XIV-lea Carei devine centrul domeniului familiei Károlyi, aceasta obţinând permisiunea ridicării unei case din piatră de la Matei Corvin în 1482. Careiul este menţionat deja ca oppidum. În descrierile de la sfârşitul secolului al XVI-lea apare ca şi o fortificaţie, schimbare necesară din cauza prădărilor teritoriului din acea vreme. În secolele XVI-XVII este jefuit de mai multe ori de turci, iar războiul de independenţă condus de Rákóczi aduce distrugeri imense nu numai oraşului ci şi întregii zone. Oraşul a fost atacat atât de curuţi cât şi de lobonţi, iar localităţile înconjurătoare au fost practic depopulate. Majoritatea s-au refugiat în zone mai paşnice dar foarte mulţi şi-au pierdut viaţa. După pacea de la Sătmar contele Károlyi Sándor a adus în locul populaţiei decimate colonişti şvabi romano-catolici şi în Carei. Secolul al XVIII-lea a fost unul de dezvoltare în viaţa oraşului. Populaţia a cunoscut o creştere şi o diversificare importantă. În afara şvabilor sosesc români din Bobald şi în 1740 Károlyi Sándor permite şi aşezarea izraeliţilor. Familia Károlyi a avut o influenţă hotărâtoare în viaţa politică din Sătmar. Au dat cei mai mulţi comiţi supremi comitatului şi astfel centrul acestuia s-a instalat la Carei.
Tot de numele familiei Károlyi se leagă construirea bisericii romano-catolice şi a şcolii de acelaşi rit, aducând preoţi şi călugări pentru îngrijirea sufletelor credincioşilor romano-catolici. Tot în această perioadă s-a construit sediul comitatului, biserica reformată, greco-catolică ruteană şi română, şi se înfiinţează breslele cele mai importante .
Rangul de oraş este dobândit în 1848, până atunci localitatea a făcut parte din domeniul feudal, şi abia în 1876 este ridicat la rangul de oraş cu consiliu ales. Secolul al XIX-lea a adus şi fenomene extreme care au produs pagube importante: cutremurul din 1834 şi de incendiile din 1836 şi 1887, acesta din urmă a devastând aproape întregul oraş. Imaginea actuală a oraşului a fost hotărâtă în mare parte de lucrările de reconstrucţie de după acest incendiu. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se dezvoltă spectaculos şi infrastructura de transport. În 1871 se termină calea ferată Satu Mare – Debrecen (prin Carei), iar în 1887 linia către Zalău. În 1889 se înfiinţează „Societatea de desecare a mlaştinii Eced” sub preşedinţia contelui Tibor Károlyi, cu principalul obiectiv de a transforma teritoriul mlaştinii în teren agricol. Sediul asociaţiei a fost în actuala clădire a Poliţiei Carei.
După încheierea primului război mondial revine României şi în urma reorganizării administrative din 1926 îşi pierde rangul de reşedinţă de judeţ şi este anexat împreună cu localităţile înconjurătoare judeţului Sălaj. În împrejurimile Careiului apar localităţi colonizate cu populaţie românească din Munţii Apuseni şi din Maramureş.
În octombrie 1944 au loc lupte în împrejurimile Careiului, în urma cărora, în 25 octombrie militarii Diviziei a 9-a infanterie au restabilit graniţa României din anul 1939, dinaintea Dictatului de la Viena.
Al doilea război mondial a adus schimbări importante în ceea ce priveşte componenţa etnică a populaţiei. Izraeliţii au căzut victimă deportărilor fasciste, iar populaţia germană din oraş a suferit deportarea sovietică pe baza aplicării principiului vinovăţiei colective.
Deceniile comunismului au avut cel mai important efect în ceea ce priveşte politica de industrializare. În Carei au fost înfiinţate unităţi de industrie alimentară şi textilă, desfiinţate  sau transformate şi privatizatedupă 1989, dar şi o parte a uzinei de industrie grea Unio din Satu Mare.
Astăzi profilul economic al oraşului este hotărât de aceste unităţi de industrie alimentară şi de noile societăţi mixte.
În urma reformei administrativ-teritoriale din 1968, Careiul şi satele înconjurătoare revin în judeţul Satu Mare, iar din 1995 Careiul este declarat municipiu.
Cei 23182 locuitori înregistraţi la recensământul din 2002 arată următoarea componenţă etnică: 54,33% maghiari, 41,55% români, 2,25% şvabi şi germani, 1,66% rromi şi  0,21% de alte naţionalităţi.
Oamenii de seamă născuţi în Carei sunt comemoraţi prin statui şi plăci comemorative. Aici s-a născut Gáspár Károli, primul traducător al Bibliei în limba maghiară. Bustul lui (autor Árpád Deák) se află în faţa intrării bisericii reformate; în centru se află statuia poetului Sándor Petőfi (István Petrovics) şi a scriitoarei Margit  Kaffka (autor Deák Árpád), născută în Carei, casa ei natală fiind marcată şi de o placă comemorativă. Tot în centrul oraşului se află bustul crăişorului Munţilor Apuseni, Avram Iancu, dezvelit în 1994.
În intersecţia centrală a oraşului într-un parc special amenajat se află monumentul dedicat victoriei trupelor româneşti din bătălia din 25 octombrie 1944 (autor Géza Vida, 1964).
Centrul oraşului Carei este dominat de parcul dendrologic, protejat, de 10 hectare şi de castelul Károlyi. Actuala clădire s-a format prin reconstrucţia castelului mai vechi (din 1794), în stilul cetăţilor medievale, lucrări ce datează din 1894, demarate de contele István Károlyi. Castelul găzduieşte instituţii culturale: muzeul şi biblioteca oraşului. Starea generală a clădirii ar necesita lucrări de renovare şi conservare urgente.
Alte clădiri valoroase din punct de vedere arhitectural sunt: biserica ortodoxă în stil baroc (1760) şi cea greco-catolică (1738) situate una lângă cealaltă; biserica reformată (1746-1752) şi ea cu elemente în stil baroc; biserica romano-catolică (1769-1778) Kalazanci Szent József, amintită adeseori ca şi cea mai frumoasă clădire în stil baroc din judeţul Satu Mare; sediul vechi al Prefecturii, clădirea actuală a Grupului Şcolar Iuliu Maniu, reconstruită după cutremurul din 1834. Pe peretele acestei clădiri se află o placă ce îl comemorează pe poetul Ferenc Kölcsey, fost notar al comitatului Sătmarului, iar o alta aminteşte de prezenţa lui Iuliu Maniu aici în 25 aprilie 1919. Fostul gimnaziu al piariştilor, construit în 1887, găzduieşte astăzi Grupul Şcolar Agricol, şi a avut între elevii săi personalităţi ca Ady Endre, poet (cu o placă comemorativă pe peretele şcolii), Aurel Popp, pictor, Oszkár Jászi, sociolog (născut în Carei), sau istoricul şi omul politic Simion Bărnuţiu (statuia lui se află în faţa clădirii).
Pentru turiştii care poposesc în Carei, în afara clădirilor şi monumentelor enumerate mai sus, repere importante pot fi ştrandul termal al oraşului, restaurantele cu o atmosferă aparte, evenimentele culturale din ce în ce mai des organizate şi viile din sudul oraşului, plantate tot de contele Sándor Károlyi.

Monumente:

• Carei - Biserica greco-catolică, „Sf. Arhangeli Mihail şi Gavril”
• Carei - Biserica ortodoxă, „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”
• Carei - Biserica romano-catolică, „Sf. Iosif de Calasanz”
• Carei - Biserica reformată
• Carei - Sinagoga