Tur - Biserica ortodoxă, „Sf. Dumitru”

Clădirea, construită în anul 1850, are un portal impozant cu un fronton triunghiular sprijinit de patru coloane, absidă şi ferestre semicirculare. Turnul bisericii are secţiune pătrată, influenţa stilului baroc fiind evidentă prin forma coifului. Pe fiecare latură a turnului este pictat câte un ceas. Sculptura şi pictura iconostasului sunt realizate cu o deosebită măiestrie, feţele personajelor exprimând bunătate, blândeţe şi compasiune. Realizat în secolul al XIX-lea iconostasul întregeşte atmosfera baroc emanată de întregul edificiu. (DB).