Existenţa unei vechi mănăstiri pe teritoriul localităţii este oglindită prin evidenţierea spiritului de revoltă al locuitorilor zonei, împotriva stăpânirii străine, mănăstirea fiind considerată la 1730 un „cuib al agitatorilor”. Biserica actuală, ridicată în 1900, este una dintre cele mai impunătoare biserici din această zonă, pentru construcţia sa cheltuindu-se peste 30.000 de coroane. Proiectul edificiului a fost întocmit de arhitectul Mihai Tóth junior, din Carei. Arhitectura clădirii este marcată de elementele romantice, are o singură navă, cu altar poligonal. Turnul ridicat deasupra navei are secţiunea pătrată, fiind străpuns pe fiecare latură de ferestre semicirculare, străjuite de câte doi pilaştri legaţi cu arcade. Deasupra fiecărei ferestre se află un ceas cu cadran negru, ce conferă o notă de eleganţă şi sobrietate. Coiful baroc are o lanternă octogonală. (DB).