Soconzel - Biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

Aşezată pe un deal, la marginea cimitirului, biserica domină întreaga localitate. Clădirea, construită în anul 1777, respectă planimetria caracteristică bisericilor româneşti din lemn: pronaos (tindă), naos şi absidă pentagonală. A fost ridicată chiar din lemnul tăiat la faţa locului. Absida are acoperişul mai scund decât al bisericii. În exteriorul pereţilor, pe mijloc, în zona pronaosului şi naosului este sculptat motivul funiei, ca şi în cazul bisericii din Corund. De remarcat este faptul că tot de pereţii exteriori au fost prinse crucile defuncţilor care au dispărut în timpul celor două războaie mondiale. Turnul are forma unui paralelipiped dreptunghic. Turnul clopotniţă, tot din lemn, este situat în faţa bisericii. În interior, deasupra pronaosului, se află cafasul, refăcut în 1923. Pictura s-a păstrat doar fragmentar. Pe peretele din pronaos, de-o parte şi de alta a uşii de la intrare se află scena Pilda celor zece fecioare. Pe peretele nordic întâlnim chipurile Sfintelor Muceniţe. Nu lipsesc nici motivele vegetale pe care le regăsim şi la Corund. Pe pereţii naosului sunt pictate patimile Mântuitorului. Bolta semicilindrică este pictată cu scene mai numeroase decât în celelalte biserci din zona Codru. Edificiul este înscris în lista naţională de monumente istorice. (DB).

Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.:0261-737526
Fax.:0261-768761
Email:[email protected]

Detalii Complete
Finanţator
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.