Urziceni-Biserica romano-catolică „Înălţarea Sf. Cruci”

În dijimele papale (1332–1334), în care satul este încă numit Vada, este pomenit şi preotul satului, pe nume Iacob. Pe parcursul secolului al XVII-lea, satul este părăsit, dar în 1711 este menţionat ca fiind locuit de câteva familii protestante. În locul acestora, Alexandru Károlyi a colonizat şvabi catolici. Prima biserică a fost sfinţită în 1725, în 1751 a fost lărgită, dar în 1832 a ars împreună cu casa parohială. Despre aspectul vechii biserici avem informaţii din pictura dedicată lui Sf. Florian, în care este reprezentată şi biserica arsă: a avut sanctuar semicircular, singura navă era luminată cu ferestre semicirculare, primul etaj al turnului cu coroană simplă era înzestrat cu trei ferestre, care există şi azi. După incendiu biserica a fost renovată, iar turnul a fost modificat în 1877, prin adăugarea unui etaj de plan octogonal, unde este situat ceasul. În anii 1930 şi nava a fost lărgită. Din interiorul bisericii, altarul realizat în stil clasic este cel mai reuşit. Cornişa din partea superioară a altarului este aşezată pe patru coloane şi pilaştri cu caneluri şi cu capiteluri corintice, iar în centru, înconjurată de reprezentări de nori şi raze de lumină, este situată monograma IHS. În cele două colţuri, în mâinile celor doi îngeraşi se află uneltele patimilor. Pictura altarului reprezintă Descoperirea Sfintei Cruci: Patriarhul Ierusalimului ridică crucea regăsită, împărăteasa Elena se roagă, iar un bolnav este tămăduit după ce atinge crucea. Pe cele două părţi ale tabernacolului realizat în stil clasic sunt reprezentaţi doi apostoli şi doi îngeri rugându-se.
Dintre picturile edificiului merită amintită pictura dedicată lui Sf. Florian, unde, pe lângă patronul pompierilor, este pictată atât biserica veche, cât şi persoanele participante la stingerea incendiului, în vestimentaţia perioadei respective. (TSz).
Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.:0261-737526
Fax.:0261-768761
Email:[email protected]

Detalii Complete
Finanţator
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.