Două localităţi formează această unitate administrativă: Urziceni şi Urziceni-Pădure. Populaţia de 1509 locuitori s-a declarat în proporţie de 68,05% maghiară, germani şi şvabi sunt 22,46%, iar români 9,34%.
Existenţa localităţii Urziceni este atestată din anul 1221. La fel ca localităţile înconjurătoare, a făcut parte din domeniul neamului Kaplony, iar ulterior a aparţinut familiei Károlyi, descendentă din acest neam. S-a înfiinţat pe locul unei aşezări mai vechi, numită Vada, iar în secolul al XIV-lea apare sub denumirea "Csanálosvada". Distrugerile aduse de repetatele atacuri turceşti, tătare şi ale armatei austriece, dar şi desele epidemii au cauzat depopularea treptată a satului. Războiul dintre 1703 – 1711 a făcut ca localitatea să fie menţionată drept pustie. Urziceni a fost printre primele sate colonizate cu şvabi de către contele Sándor Károlyi, şi singura în care coloniştii sosiţi în primul val au şi rămas. După primii colonişti sosiţi în 1712, au urmat alte valuri de colonizare, desfăşurate până spre sfârşitul secolului respectiv. Pe parcursul acestui proces, în zonă s-au aşezat şi numeroase familii din localităţile înconjurătoare. Populaţia a crescut dinamic până în secolul XX. Au urmat războaiele mondiale, deportarea şvabilor în 1945 (de unde aproape o sută de persoane nu s-au mai întors), emigrarea şi sporul natural scăzut, care au dus la reducerea numerică şi îmbătrânirea populaţiei din sat (în 2002 ajungând la 1296 locuitori). Aspectul satului este unul foarte ordonat, fapt amintit de documente încă de la începutul secolului XX, iar această stare se menţine şi până astăzi.
Cea mai reprezentativă clădire este biserica romano-catolică din centrul localităţii. Prima biserică a fost ridicată de Ferenc Károlyi (fiul contelui Sándor Károlyi) în 1725, cu hramul "Descoperirea Sfântei Cruci". A suferit două modificări majore şi distrugerile a două incendii (în 1832 şi în 1861, când cea mai mare parte a satului a căzut pradă flăcărilor). În curtea bisericii se află monumentul eroilor căzuţi în primul război mondial. Pe drumul spre Urziceni-Pădure, în partea numită Viile Negre se află Capela Viilor, sau Capela Nepomuk (în ciuda denumirii, aici nu se mai găsesc vii). A fost construită din lemn în 1737 şi reconstruită din cărămidă în 1772. În interior se află un singur altar, închinat Sfântului Ioan Nepomuk. Pe acelaşi drum se găseşte o cruce din piatră, indicând locul bisericii satului dispărut Vada.
În sat se găsesc multe gospodării tradiţionale, cu case vechi, construite în stil tradiţional, cu modificări minore aduse de-a lungul anilor. O notă interesantă a satului (obicei păstrat şi în alte comunităţi şvăbeşti) este faptul, că aceste case vechi au ca nume proprii, numele familiilor care au construit casele respective (deseori familii demult dispărute).
Viaţa economică a comunei este predominant agrară. Au apărut unităţi mai mici de servicii şi de profil industrial, iar în urma deschiderii graniţei apar din ce în ce mai multe investiţii.
La Urziceni funcţionează un telecentru, iar comuna face parte din Asociaţia Rurală a Câmpiei Careiului şi Ierului.
Pe teritoriul comunei se află Rezervaţia Naturală Pădurea de frasini de la Urziceni.