Prima atestare documentară a localităţii Vetiş datează din 1238. Satul a fost devastat în urma invaziei tătarilor din 1241, dar s-a repopulat ulterior. A aparţinut neamului Kaplony şi ulterior familiei Vetési (Wethéssy), descendenţi din acelaşi neam, iar prin succesiuni au apărut mai multe familii cu domenii în Vetiş. Apropierea de cetatea Sătmarului a făcut să sufere foarte multe atacuri de-a lungul secolelor (tătari, turci, polonezi, mercenarii nemţi din cetate), dar şi epidemiile au decimat populaţia satului. Localitatea a devenit celebră în timpul războiului pentru independenţă condus de Ferenc Rákóczi II. Aici a emis principele ”Patenta din Vetiş” în august 1703, conform căreia toţi iobagii şi familiile acestor care se înrolează în armată vor fi eliberaţi de sub toate obligaţiile feudale.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea începe o perioadă de dezvoltare liniştită în viaţa satului, perturbată numai de cele două războaie mondiale. Numărul locuitorilor la ultimul recensământ a fost 1834. Cea mai însemnată clădire din localitate este biserica reformată, construită în secolul al XV-lea. de episcopul de Veszprém şi diplomatul Albert Vetési (Wethéssy) (1410?-1486?), blazonul lui se poate vedea pe peretele sudic al bisericii gotice. Are o singură navă, turnul fiind o construcţie ulterioară. Cealaltă biserică din sat este de rit ortodox, construită în 1911. Capela romano-catolică datează din 1960 şi are hramul Sfânta Fecioară. Conacul familiei Szerdahelyi (construit în1867) din centrul satului şi în starea actuală ruinată este o podoabă arhitecturală a localităţii.
Viaţa economică a comunei este dominată de apropierea reşedinţei judeţului şi de investiţiile atrase din acest motiv. În Vetiş funcţionează un parc industrial şi astfel este între puţinele localităţi rurale unde practic nu există fenomenul şomajului. Lângă marile unităţile industriale se mai găsesc unităţi comerciale şi activităţi agricole. Lacurile mai mici şi Someşul reprezintă atracţii mai ales pentru pescarii sportivi.