În perioada medievală oraşul Mintiu a avut, la rândul său, biserică parohială, iar începând cu secolul al XIV-lea aici au funcţionat mănăstirile de călugări şi călugăriţe aparţinând ordinului dominican. În perioada timpurie, protestanţii au preluat, probabil, biserica parohială. Începând cu secolul al XVI-lea, oraşul a fost atacat în mai multe rânduri, iar biserica a fost şi ea afectată. În anul 1703, când garnizoana cetăţii a incendiat oraşul, biserica a fost distrusă total. Pe parcursul secolului al XVIII-lea, enoriaşii au folosit o biserică din chirpici, cu o clopotniţă din lemn. Construirea unei noi biserici a devenit posibilă numai după Edictul de Toleranţă. Realizarea a început în 1793, iar lucrările au fost conduse, ca şi la Biserica cu Lanţuri, de zidarul Zsigmond Preinlich. După mai multe etape de construcţie, biserica a fost consacrată în 1802. Pe parcursul secolul al XIX-lea şi în secolul XX edificiul a fost renovat de mai multe ori, cel mai recent în 1988 şi 1992, când s-au schimbat şi băncile bisericii. 
Forma faţadei principale şi proporţiile uriaşe ale bisericii se compară cu Biserica cu Lanţuri, dar realizarea este mai simplă. Zidurile diferă faţă de edificiul din Satu Mare: faţadele exterioare sunt divizate cu ajutorul unor nişe formate din pilaştri. Nava are închidere 
absidată, ferestre semicirculare şi tavanul plat. Aspectul uniform al pereţilor este diversificat cu ajutorul pilaştrilor situaţi între ferestre. Amvonul baroc, pictat în alb-auriu, şi corul estic cu balustradă ondulată au fost realizate la sfârşitul secolul al XVIII-lea, după planurile lui József Belényesi. (TSz).Bibliografie:
Ábrám Lídia – Ábrám Sámuel, A Szatmár-Németi református egyház, Szatmárnémeti, 2005.