Situat la poalele dealurilor Codrului, Ardudul este, în secolul al XIII-lea, un important centru administrativ: reşedinţa domeniului regal de pădure, şi, în acelaşi timp, un centru ecleziastic semnificativ. Preotul paroh din Ardud era subordonat direct episcopului de Transilvania, având rangul de protopop. În secolul al XIV-lea, în registrul de dijme papale, Ardudul figurează deja ca aparţinând de protopopiatul din Satu Mare. Nu există prea multe informaţii referitoare la biserica medievală, însă descrierile păstrate din secolul al XIX-lea permit datarea pietrei profilate din vechiul edificiu în perioada romanică. În 1483, Drăgoşeştii, proprietarii de atunci ai domeniului Ardud, finanţează construirea unei noi biserici, amenajând în partea nordică a acesteia cripta în care aveau să fie înmormântaţi membrii familiei. În paralel cu edificiul de cult se construieşte cetatea Ardud, iar localitatea devine reşedinţa cea mai importantă a familiei Drăgoşeştilor. Ultimul descendent al familiei Drăgoşeştilor, Gáspár, a trecut la Reformă, iar văduva lui a facilitat găzduirea unui sinod la Ardud, în 1545. 
În timpul asediului asupra cetăţii din 1565, biserica a suferit unele distrugeri, iar cripta familiei a fost deschisă şi profanată de către ostaşi. La începutul secolului al XVIII-lea biserica este încă protestantă, dar în 1723 Alexandru Károlyi permite folosirea comună a edificiului de cult de către maghiarii calvini şi şvabii catolici colonizaţi de curând în zonă. Prin unificarea sacristiei medievale cu capela laterală de pe partea nordică a bisericii s-a realizat o nouă capelă destinată catolicilor. Sanctuarul, aflat în folosinţa reformaţilor, a fost boltit de către Károlyi în anul 1730. Relaţia între cele două confesiuni care împărţeau acelaşi edificiu de cult s-a înrăutăţit treptat şi, din acest motiv, în 1766, Károlyi Antal dăruieşte biserica catolicilor. Cutremurul din 1834 a afectat biserica medievală, care a fost reconstruită în 1860, prin finanţarea lui Károlyi Lajos. Biserica-sală actuală, construită în stil neogotic, are trei nave, sanctuar poligonal şi sacristia pe partea de nord, suprapusă de un oratoriu. Fiecare fereastră se termină în partea superioară cu o ogivă, iar faţada exterioară este dominată de contraforturi. Turnul din partea vestică a fost construit în aceeaşi perioadă. Tavanul este plat, altarul principal este realizat în manieră neogotică şi are în centru reprezentarea Adormirii Maicii Domnului datată în secolul al XIX-lea. Altarul navei secundare nordice datează din secolul al XVIII-lea şi înfăţişează imaginea Naşterii Domnului. (TSz).