Beltiug
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Available in:
- hu
- ro
Comuna Beltiug este situată în zona de contact a Câmpiei Crasnei cu versanţii vestici ai dealurilor Codrului, fiind străbătută de râul Crasna, la 35 km sud faţă de Satu Mare, pe drumul E81. Comuna include cinci localităţi în afara centrului de comună: Ghirişa, Răteşti, Giungi, Şandra şi Bolda.
Populaţia comunei cu ocazia recensământului din 2002 a fost de 3278 locuitori, din care o treime români (33,64%), o treime maghiari (33,37%), 15,07% germani şi şvabi, 13,36% rromi şi alte naţionalităţi.
Localitatea Beltiug apare pentru prima dată în documente în 121. A fost a doua localitate ca şi mărime după Ardud din domeniul al cărui centru a fost Ardudul, a deţinut încă din 1414 drept de a ţine târg, iar în 1475 apare ca şi oppidum într-un document. Localitatea devine proprietatea familiei Drágfi în secolul al XV-lea, familie care va prelua numele "de Beltiug". După stingerea acestei familii, proprietatea revine fiscului, iar ulterior, prin donaţie regală, lui Zsigmond Prépostváry (o parte a monumentului funerar al acestuia se găseşte în altarul bisericii romano-catolice), a cărui familie va deţine acest domeniu până 1723, an în care e vândut familiei Károlyi. La fel ca în majoritatea localităţilor posedate de familia Károlyi, şi în Beltiug sunt aduşi colonişti şvabi în secolul al XVIII-lea. În interiorul moşiei Károlyi urmează importante schimburi de populaţie, în 1730 maghiarii din Beltiug sunt mutaţi la Dobra, iar în locul lor sosesc şvabi din Ardud. Localitatea s-a dezvoltat simţitor până la jumătatea secolului al XIX-lea, prin agricultura prosperă şi importantele plantaţii de vii. În 1862 însă, toată bogăţia Beltiugului se pierde în flăcările unor incendii devastatoare. După cele povestite ulterior, numai două case au supravieţuit din întregul sat. Populaţia localităţii în aceşti ani a fost exclusiv şvăbească, dar secolul al XX-lea a adus o transformare şi în acest sens, elementul german fiind treptat redus. După al doilea război mondial, peste 200 de locuitori sunt deportaţi în Uniunea Sovietică, de unde foarte mulţi nu s-au mai întors. Din cei rămaşi foarte mulţi au ales drumul emigraţiei către Germania, din cauza regimului comunist.
În imediata apropiere a străzii principale a satului se găseşte monumentul de arhitectură şi în acelaşi timp cea mai veche clădire a comunei, biserica romano-catolică "Sfântul Ladislau", ctitorită de Bertalan Drágfi în 1482. În incendiul din 1862 biserica a suferit pagube importante, iar în 1913 a fost lărgită şi practic reconstruită printr-o metodă originală: nava bisericii vechi s-a păstrat ca transept.
În 1937 a fost construită biserica ortodoxă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
Comuna este predominant agricolă, se remarcă însă şi viile (plantate încă de contele Sándor Károlyi), întinse pe sute de hectare, precum şi mulţimea pivniţelor de vinuri. O firmă de vinificare produce şi îmbuteliază vinuri de calitate, valorificate pe pieţele străine.
O altă atracţie importantă a Beltiugului ar putea fi apa termală din Băile Beltiug, care a fost valorificată începând din secolul al XVIII-lea, dar care în prezent sunt nefuncţionale. Apa termală (cu valoare curativă demonstrată) de 70°C se pierde în pârîurile de suprafaţă, dar câştigarea recentă a unor fonduri PHARE pentru modernizarea băilor va reda probabil această locaţie circuitului turistic.
Comunei Beltiug îi aduce un renume aparte în judeţ, dar şi peste hotarele acestuia fanfara localităţii.
Populaţia comunei cu ocazia recensământului din 2002 a fost de 3278 locuitori, din care o treime români (33,64%), o treime maghiari (33,37%), 15,07% germani şi şvabi, 13,36% rromi şi alte naţionalităţi.
Localitatea Beltiug apare pentru prima dată în documente în 121. A fost a doua localitate ca şi mărime după Ardud din domeniul al cărui centru a fost Ardudul, a deţinut încă din 1414 drept de a ţine târg, iar în 1475 apare ca şi oppidum într-un document. Localitatea devine proprietatea familiei Drágfi în secolul al XV-lea, familie care va prelua numele "de Beltiug". După stingerea acestei familii, proprietatea revine fiscului, iar ulterior, prin donaţie regală, lui Zsigmond Prépostváry (o parte a monumentului funerar al acestuia se găseşte în altarul bisericii romano-catolice), a cărui familie va deţine acest domeniu până 1723, an în care e vândut familiei Károlyi. La fel ca în majoritatea localităţilor posedate de familia Károlyi, şi în Beltiug sunt aduşi colonişti şvabi în secolul al XVIII-lea. În interiorul moşiei Károlyi urmează importante schimburi de populaţie, în 1730 maghiarii din Beltiug sunt mutaţi la Dobra, iar în locul lor sosesc şvabi din Ardud. Localitatea s-a dezvoltat simţitor până la jumătatea secolului al XIX-lea, prin agricultura prosperă şi importantele plantaţii de vii. În 1862 însă, toată bogăţia Beltiugului se pierde în flăcările unor incendii devastatoare. După cele povestite ulterior, numai două case au supravieţuit din întregul sat. Populaţia localităţii în aceşti ani a fost exclusiv şvăbească, dar secolul al XX-lea a adus o transformare şi în acest sens, elementul german fiind treptat redus. După al doilea război mondial, peste 200 de locuitori sunt deportaţi în Uniunea Sovietică, de unde foarte mulţi nu s-au mai întors. Din cei rămaşi foarte mulţi au ales drumul emigraţiei către Germania, din cauza regimului comunist.
În imediata apropiere a străzii principale a satului se găseşte monumentul de arhitectură şi în acelaşi timp cea mai veche clădire a comunei, biserica romano-catolică "Sfântul Ladislau", ctitorită de Bertalan Drágfi în 1482. În incendiul din 1862 biserica a suferit pagube importante, iar în 1913 a fost lărgită şi practic reconstruită printr-o metodă originală: nava bisericii vechi s-a păstrat ca transept.
În 1937 a fost construită biserica ortodoxă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
Comuna este predominant agricolă, se remarcă însă şi viile (plantate încă de contele Sándor Károlyi), întinse pe sute de hectare, precum şi mulţimea pivniţelor de vinuri. O firmă de vinificare produce şi îmbuteliază vinuri de calitate, valorificate pe pieţele străine.
O altă atracţie importantă a Beltiugului ar putea fi apa termală din Băile Beltiug, care a fost valorificată începând din secolul al XVIII-lea, dar care în prezent sunt nefuncţionale. Apa termală (cu valoare curativă demonstrată) de 70°C se pierde în pârîurile de suprafaţă, dar câştigarea recentă a unor fonduri PHARE pentru modernizarea băilor va reda probabil această locaţie circuitului turistic.
Comunei Beltiug îi aduce un renume aparte în judeţ, dar şi peste hotarele acestuia fanfara localităţii.
