Odoreu
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Available in:
- hu
- ro
Comuna Odoreu se află în Câmpia Someşului, pe malul drept al râului, la 8 km distanţă spre est de Satu Mare, pe drumul DJ 192. Are şi legătură feroviară cu reşedinţa de judeţ pe linia spre Baia Mare. Comuna este formată oficial din şase localităţi: Odoreu (centrul de comună), Berindan, Mărtineşti, Vânătoreşti, Cucu şi Eteni. Cei 4854 de locuitori s-au declarat în proporţie de 69,32% români, 26,78% maghiari, 3,46% de etnie romă şi 0,35% germani. Comunitatea izraelită, destul de numeroasă, a dispărut practic în urma deportărilor din 1944.
Cea mai mare localitate (4482 locuitori) este Odoreu, centrul de comună. Existenţa localităţii este atestată încă din 1216, sub denumirea “Odwri”, dar unii cercetători susţin că locul numit “Udvarnuk” pe malul Someşului, din documente din 1169 se referă deja la această aşezare. Iniţial a fost domeniu regal, după care face parte din domeniul cetăţii Seini, proprietate a familiei Móric, după care au urmat familiile Báthori, Bethlen, Rákóczi, iar şi mai târziu mai mulţi moşieri cu proprietăţi mai mici. Fiind situat pe drumul dintre Satu Mare şi Medieşu Aurit, a fost deseori jefuit de oşti prădătoare. Pădurea din apropiere a fost tradiţional cuib notoriu al tâlharilor. Distrugeri însemnate au fost provocate de incendii (în 1907 aproape întregul sat a căzut victima flăcărilor) şi de inundaţiile Someşului. Cea mai devastatoare a fost însă inundaţia din 1970. Râul a atins pe alocuri lăţimea de 15 km şi cel mai afectat a fost teritoriul comunai Odoreu. Odoreu, Berindan şi Mărtineşti au fost distruse ”numai” în procent de 50%, dar localităţile Cucu şi Eteni au dispărut total în urma atacului apelor înfuriate. Distrugerile elementelor naturii au fost urmate de politica de sistematizare comunistă, şi centrul localităţii s-a transformat total. Au fost construite străzi noi, cu blocuri de locuit şi locuitorii satelor distruse au fost mutaţi în străzi separate pentru fiecare sat. Astfel s-a format una dintre localităţile rurale cu cea mai mare densitate a populaţiei din România.
Clădirea cea mai veche este biserica reformată, construită în 1586, fiind întregită cu un turn între 1843-45. Biserica ortodoxă s-a constrit între 1818-23 în stil baroc, fiind închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Bisreica romano-catolică datează din 1984 şi are hramul Schimbării la Faţă. Biserica greco-catoilică se află în construcţie.
Monumentul din localitate păstrează memoria celor patru martiri executaţi de securitatea comunistă în 1949.
Cea mai importantă sursă de venituri este agricultura, dar apropierea de reşedinţa de judeţ a condiţionat apariţia unor unităţi de servicii şi cu profil industrial. Vecinătatea râului Someş permite exploatări de nisip şi împreună cu braţul mort de aici, poate facilita dezvoltarea turismului mai ales în rândul pescarilor sportivi.
Cea mai mare localitate (4482 locuitori) este Odoreu, centrul de comună. Existenţa localităţii este atestată încă din 1216, sub denumirea “Odwri”, dar unii cercetători susţin că locul numit “Udvarnuk” pe malul Someşului, din documente din 1169 se referă deja la această aşezare. Iniţial a fost domeniu regal, după care face parte din domeniul cetăţii Seini, proprietate a familiei Móric, după care au urmat familiile Báthori, Bethlen, Rákóczi, iar şi mai târziu mai mulţi moşieri cu proprietăţi mai mici. Fiind situat pe drumul dintre Satu Mare şi Medieşu Aurit, a fost deseori jefuit de oşti prădătoare. Pădurea din apropiere a fost tradiţional cuib notoriu al tâlharilor. Distrugeri însemnate au fost provocate de incendii (în 1907 aproape întregul sat a căzut victima flăcărilor) şi de inundaţiile Someşului. Cea mai devastatoare a fost însă inundaţia din 1970. Râul a atins pe alocuri lăţimea de 15 km şi cel mai afectat a fost teritoriul comunai Odoreu. Odoreu, Berindan şi Mărtineşti au fost distruse ”numai” în procent de 50%, dar localităţile Cucu şi Eteni au dispărut total în urma atacului apelor înfuriate. Distrugerile elementelor naturii au fost urmate de politica de sistematizare comunistă, şi centrul localităţii s-a transformat total. Au fost construite străzi noi, cu blocuri de locuit şi locuitorii satelor distruse au fost mutaţi în străzi separate pentru fiecare sat. Astfel s-a format una dintre localităţile rurale cu cea mai mare densitate a populaţiei din România.
Clădirea cea mai veche este biserica reformată, construită în 1586, fiind întregită cu un turn între 1843-45. Biserica ortodoxă s-a constrit între 1818-23 în stil baroc, fiind închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Bisreica romano-catolică datează din 1984 şi are hramul Schimbării la Faţă. Biserica greco-catoilică se află în construcţie.
Monumentul din localitate păstrează memoria celor patru martiri executaţi de securitatea comunistă în 1949.
Cea mai importantă sursă de venituri este agricultura, dar apropierea de reşedinţa de judeţ a condiţionat apariţia unor unităţi de servicii şi cu profil industrial. Vecinătatea râului Someş permite exploatări de nisip şi împreună cu braţul mort de aici, poate facilita dezvoltarea turismului mai ales în rândul pescarilor sportivi.
