Ardud
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Available in:
- hu
- ro
Localitatea proaspăt declarată oraş (2003), străbătută de pâraiele Homorod şi Sos, se sizuează la 20 km spre sud de reşedinţa de judeţ, pe drumul european E81, pe fâşia de contact dintre dealurile Codrului şi câmpie. Oraşul Ardud este a cincea localitate după numărul locuitorilor din judeţ, teritoriul administrativ cuprinzând şi localităţile Ardud Vii, Baba Novac, Gerăuşa, Mădăras şi Sărătura. Unele dintre localităţile apartţinătoare sunt înfiinţate recent, Ardud Vii apare ca şi localitate separată în 1913, Baba Novac din 1932, iar altele au fost atestate încă din evul mediu: Gerăuşa (1424), Mădăras (1366) şi Sărătura (1411).
Ardudul apapre pentru prima dată în documente în anul 1215, cercetătorii presupun o înfiinţate din secolul 11-12. Era localitatea de supraveghere a întinselor păduri de odinioară din Codru. Localitatea actuală s-a format prin contopirea Ardudului Mic şi Ardudului Mare.
Una dintre primele atestări ale localităţii o amintesc ca fiind moşie a familiilor Balc şi Drag, comiţi ai Maramureşului, care devin unici proprietari în 1392. Din această familie se naşte neamul Drágfi, care va stăpâni moşia Ardudului până la dispariţia lor în 1555. În 1456 familia Drágfi din Beltiug primeşte permisiunea de a construi o cetate pe moşia lor. Prima cetate este construită de Bertalan Drágfi, voievod al Transilvaniei, în 1481 (sau 1487 după alte surse). Ardudul devine o vatră a mişcării calviniste din zonă, fiind patronată de Gáspár Drágfy, judecător regal al comitatelor Crasna şi Solnocu de Mijloc, ctitor al Gimnaziului reformat din Satu Mare. Biserica în stil gotic, construită iniţial ca şi romano-catolică, de familia Drágfi în 1545 revine reformaţilor, şi aici va avea loc primul sinod protestant din Ungaria.
Probabil cel mai renumit fiu al localităţii este Tamás Bakócz (născut în 1442 în Ardud), copilul unui iobag rotar, de pe moşia familiei Drágfi. Calităţile sale deosebite l-au ridicat în cariera sa până aproape de tronul papal din Roma. Bakócz a ajuns arhiepiscop de Esztergom (cea mai importantă funcţie clericală din Ungaria) şi a fost principalul contracandidat al lui Giovanni Medici (papa Leon X) la alegerea suveranului pontif din 1513.
Furtunile istoriei din secolele următoare nu au ocolit nici Ardudul, a fost pustiit de turci şi tătari, ulterior de curuţi şi de austrieci. După încheierea războiului de independenţă al lui Rákóczi, localitatea devine proprietate a lui Sándor Károlyi, care aduce colonişti şvabi din Württemberg pentru înlocuirea populaţiei decimate de lupte. Primii colonişti ajung în 1726, dar din cauza neînţelegerilor din ce în ce mai vehemente dintre localnici şi colonişti, aceştia din urmă părăsesc localitatea cu permisiunea contelui şi se stabilesc în Beltiug. Au urmat alte valuri de colonizări, mai reuşite, în urma cărora a fost rândul populaţiei maghiare să se mute în cea mai mare parte în Viile Satu Mare.
Cetatea deteriorată a fost renovată de contele Károlyi în 1730, dar astăzi se văd numai ruinele construcţiei şi un bastion refăcut. În capela cetăţii şi-au legat viaţa în 1847 poetul Sándor Petőfi şi Júlia Szendrei, fiica intendentului cetăţii din Ardud. Altarul capelei a fost salvat înaintea distrugerii cetăţii, azi se află în capela Palatului Episcopal din Satu Mare. Pe malul pârâului Homorod, la poalele cetăţii a fost ridicat un monument în amintirea poetului.
Un monument arhitectural de remarcat al localităţii este biserica romano-catolică. Biserica iniţială, ridicată încă de familia Drágfi a fost renovată şi parţial reconstruită în 1860 de contele Lajos Károlyi, după planurile arhitectului Miklós Ybl (s-a construit o navă laterală pe partea sudică şi turnul înalt neogotic de astăzi).
Biserica ortodoxă din oraş a fost construită în 1936, iar în anul 2000 s-a sfinţit şi biserica nouă greco-catolică. Un punct de interes aparte îl constituie ruinele cetatăţii Ardudului, pentru care au existat mai multe încercări de valorificare, nereuşite până astăzi.
La Viile Ardudului se găseşte Capela Sfântului Donat care poate fi accesată cel mai simplu dinspre Viile Satu Mare, de accea deseori este amintită, greşit, ca şi capela din localitatea din urmă.
Ardudul apapre pentru prima dată în documente în anul 1215, cercetătorii presupun o înfiinţate din secolul 11-12. Era localitatea de supraveghere a întinselor păduri de odinioară din Codru. Localitatea actuală s-a format prin contopirea Ardudului Mic şi Ardudului Mare.
Una dintre primele atestări ale localităţii o amintesc ca fiind moşie a familiilor Balc şi Drag, comiţi ai Maramureşului, care devin unici proprietari în 1392. Din această familie se naşte neamul Drágfi, care va stăpâni moşia Ardudului până la dispariţia lor în 1555. În 1456 familia Drágfi din Beltiug primeşte permisiunea de a construi o cetate pe moşia lor. Prima cetate este construită de Bertalan Drágfi, voievod al Transilvaniei, în 1481 (sau 1487 după alte surse). Ardudul devine o vatră a mişcării calviniste din zonă, fiind patronată de Gáspár Drágfy, judecător regal al comitatelor Crasna şi Solnocu de Mijloc, ctitor al Gimnaziului reformat din Satu Mare. Biserica în stil gotic, construită iniţial ca şi romano-catolică, de familia Drágfi în 1545 revine reformaţilor, şi aici va avea loc primul sinod protestant din Ungaria.
Probabil cel mai renumit fiu al localităţii este Tamás Bakócz (născut în 1442 în Ardud), copilul unui iobag rotar, de pe moşia familiei Drágfi. Calităţile sale deosebite l-au ridicat în cariera sa până aproape de tronul papal din Roma. Bakócz a ajuns arhiepiscop de Esztergom (cea mai importantă funcţie clericală din Ungaria) şi a fost principalul contracandidat al lui Giovanni Medici (papa Leon X) la alegerea suveranului pontif din 1513.
Furtunile istoriei din secolele următoare nu au ocolit nici Ardudul, a fost pustiit de turci şi tătari, ulterior de curuţi şi de austrieci. După încheierea războiului de independenţă al lui Rákóczi, localitatea devine proprietate a lui Sándor Károlyi, care aduce colonişti şvabi din Württemberg pentru înlocuirea populaţiei decimate de lupte. Primii colonişti ajung în 1726, dar din cauza neînţelegerilor din ce în ce mai vehemente dintre localnici şi colonişti, aceştia din urmă părăsesc localitatea cu permisiunea contelui şi se stabilesc în Beltiug. Au urmat alte valuri de colonizări, mai reuşite, în urma cărora a fost rândul populaţiei maghiare să se mute în cea mai mare parte în Viile Satu Mare.
Cetatea deteriorată a fost renovată de contele Károlyi în 1730, dar astăzi se văd numai ruinele construcţiei şi un bastion refăcut. În capela cetăţii şi-au legat viaţa în 1847 poetul Sándor Petőfi şi Júlia Szendrei, fiica intendentului cetăţii din Ardud. Altarul capelei a fost salvat înaintea distrugerii cetăţii, azi se află în capela Palatului Episcopal din Satu Mare. Pe malul pârâului Homorod, la poalele cetăţii a fost ridicat un monument în amintirea poetului.
Un monument arhitectural de remarcat al localităţii este biserica romano-catolică. Biserica iniţială, ridicată încă de familia Drágfi a fost renovată şi parţial reconstruită în 1860 de contele Lajos Károlyi, după planurile arhitectului Miklós Ybl (s-a construit o navă laterală pe partea sudică şi turnul înalt neogotic de astăzi).
Biserica ortodoxă din oraş a fost construită în 1936, iar în anul 2000 s-a sfinţit şi biserica nouă greco-catolică. Un punct de interes aparte îl constituie ruinele cetatăţii Ardudului, pentru care au existat mai multe încercări de valorificare, nereuşite până astăzi.
La Viile Ardudului se găseşte Capela Sfântului Donat care poate fi accesată cel mai simplu dinspre Viile Satu Mare, de accea deseori este amintită, greşit, ca şi capela din localitatea din urmă.
