Sanislău
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Available in:
- hu
- ro
Comuna Sanislău se situează în partea vestică a judeţului, în Câmpia Careiului, pe graniţa cu Ungaria, la o distanţă de 58 km de la reşedinţa judeţului pe şoseaua DN19 şi DJ47. Are şi legătură feroviară cu oraşele mari din împrejurimi. Începând din 2004 (anul în care Ciumeştiul şi alte două localităţi au înfiinţat o nouă comună) se compune din trei localităţi: Sanislău (3193 locuitori), Marna Nouă (355 locuitori) şi Horea (sub 200 de locuitori).
Din cei 3760 locuitori ai comunei 45,59% sunt de naţionalitate română, 44,47% maghiari, 7,49% rromi şi numai 1,81% germani (aici s-a format în 1945 lagărul unde au fost adunaţi locuitorii şvabi din localităţile înconjurătoare Din cei 188 de şvabi şi români deportaţi din localitate 16 nu s-au mai întors acasă)
Ramura predominantă a economiei este agricultura, mai ales culturile mari. Comuna dispune de arii împădurite întinse, predomină salcâmul, valorificate atât ca şi zonă meliferă cât şi ca teren de vânătoare. În comună se găsesc şi unităţi mai mici de servicii şi cu profil industrial.
Pe raza comunei se află Mlaştina Vermeş, declarată rezervaţie naturală pentru a proteja numeroasele specii de plante şi animale rare identificate aici (unele relicte din epoca glaciară) şi este singurul loc unde s-a semnalat cuibărirea becaţinei comune (Galinago gallinago).
Centrul comunei este Sanislău, fiind amintit pentru prima dată în formă scrisă în 1306, dar cercetările arheologice de aici au identificat prezenţa unei aşezări omeneşti încă din neolitic şi perioadelor ulterioare, epoca bronzului şi cea a fierului (cu descoperiri de morminte din această ultimă perioadă).
În secolul al XIV-lea este posedat de neamul Kaplony, în secolul al XV-lea de familia Károlyi, ulterior familiile Reszegei şi Báthori au fost proprietarii, urmaţi de familia Bánffy. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea. familia Károlyi obţine cele mai întinse moşii din sat şi tot ei sunt cei care repopulează satul ajuns aproape pustiu cu colonişti şvabi.
Cea mai veche clădire este biserica reformată, monument de arhitectură din secolul al XV-lea Arhitectura sanctuarului şi contraforturile etajate ne indică stilul gotic autentic. Biserica a fost renovată în urma cutremurului din 1834, iar în 1869 este întregită cu turnul actual.
Biserica ortodoxă a fost construită în 1768 şi modificată în 1907, are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
Biserica romano-catolică datează din 1824, dar din cauza cutremurului din 1834 a trebuit practic reconstruită, urmând să fie sfinţită în 1841 şi închinată Sfântului Gheorghe. Din cauza numărului din ce în ce mai ridicat a enoriaşilor a fost lărgită şi renovată, iar în urma acestor lucrări biserica şi-a schimbat hramul, cel nou fiind Preafericita Sfânta Mărie.
În sat au trăit s-au s-a născut mai mulţi reprezentanţi de seamă din ţinuturile sătmărene: Gavril Lazăr de Purcăreţ, preşedintele Astrei din Sătmar, membru din delegaţia memorandiştilor; Gheorghe Bulgăr (1920-2002) lingvist şi cercetător, numele lui fiind preluat de şcoala generală din sat; Carei Costa (1919-1970), cu numele iniţial: Coriolan Coltău, poet, ziarist şi traducător literar.
Localitatea Horea s-a înfiinţat în 1924 cu colonişti moţi din Munţii Apuseni. Biserica ortodoxă a fost construită în 1930 şi este închinată Sfântului Nicolae. În anul 2006 în centrul satului s-a dezvelit bustul sculptat din lemn al lui Horea (opera sculptorului maramureşan Perţa-Cuza Alexandru).
Din cei 3760 locuitori ai comunei 45,59% sunt de naţionalitate română, 44,47% maghiari, 7,49% rromi şi numai 1,81% germani (aici s-a format în 1945 lagărul unde au fost adunaţi locuitorii şvabi din localităţile înconjurătoare Din cei 188 de şvabi şi români deportaţi din localitate 16 nu s-au mai întors acasă)
Ramura predominantă a economiei este agricultura, mai ales culturile mari. Comuna dispune de arii împădurite întinse, predomină salcâmul, valorificate atât ca şi zonă meliferă cât şi ca teren de vânătoare. În comună se găsesc şi unităţi mai mici de servicii şi cu profil industrial.
Pe raza comunei se află Mlaştina Vermeş, declarată rezervaţie naturală pentru a proteja numeroasele specii de plante şi animale rare identificate aici (unele relicte din epoca glaciară) şi este singurul loc unde s-a semnalat cuibărirea becaţinei comune (Galinago gallinago).
Centrul comunei este Sanislău, fiind amintit pentru prima dată în formă scrisă în 1306, dar cercetările arheologice de aici au identificat prezenţa unei aşezări omeneşti încă din neolitic şi perioadelor ulterioare, epoca bronzului şi cea a fierului (cu descoperiri de morminte din această ultimă perioadă).
În secolul al XIV-lea este posedat de neamul Kaplony, în secolul al XV-lea de familia Károlyi, ulterior familiile Reszegei şi Báthori au fost proprietarii, urmaţi de familia Bánffy. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea. familia Károlyi obţine cele mai întinse moşii din sat şi tot ei sunt cei care repopulează satul ajuns aproape pustiu cu colonişti şvabi.
Cea mai veche clădire este biserica reformată, monument de arhitectură din secolul al XV-lea Arhitectura sanctuarului şi contraforturile etajate ne indică stilul gotic autentic. Biserica a fost renovată în urma cutremurului din 1834, iar în 1869 este întregită cu turnul actual.
Biserica ortodoxă a fost construită în 1768 şi modificată în 1907, are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
Biserica romano-catolică datează din 1824, dar din cauza cutremurului din 1834 a trebuit practic reconstruită, urmând să fie sfinţită în 1841 şi închinată Sfântului Gheorghe. Din cauza numărului din ce în ce mai ridicat a enoriaşilor a fost lărgită şi renovată, iar în urma acestor lucrări biserica şi-a schimbat hramul, cel nou fiind Preafericita Sfânta Mărie.
În sat au trăit s-au s-a născut mai mulţi reprezentanţi de seamă din ţinuturile sătmărene: Gavril Lazăr de Purcăreţ, preşedintele Astrei din Sătmar, membru din delegaţia memorandiştilor; Gheorghe Bulgăr (1920-2002) lingvist şi cercetător, numele lui fiind preluat de şcoala generală din sat; Carei Costa (1919-1970), cu numele iniţial: Coriolan Coltău, poet, ziarist şi traducător literar.
Localitatea Horea s-a înfiinţat în 1924 cu colonişti moţi din Munţii Apuseni. Biserica ortodoxă a fost construită în 1930 şi este închinată Sfântului Nicolae. În anul 2006 în centrul satului s-a dezvelit bustul sculptat din lemn al lui Horea (opera sculptorului maramureşan Perţa-Cuza Alexandru).
