Craidorolţ - Biserica reformată

Din actuala biserică numai sanctuarul poligonal şi contraforturile de la colţul vestic sugerează originea medievală. Biserica a primit forma actuală în timpul renovării din 1869, când au fost înlocuite majoritatea elementelor medievale, iar turnul din lemn datând din secolul al XVIII-lea a fost înlocuit cu unul din piatră, alipit faţadei vestice a edificiului. Din documentele parohiale reiese că în timpul lucrărilor a fost descoperită o cărămidă inscripţionată cu „litere greceşti”. Pe baza acesteia, edificiul a fost datat în anul 1024. Ipoteza unei construcţii atât de timpurii e exagerată, însă, după numele satului care se referă la şoimarii regelui (daróc=ţundră), poate fi vorba despre un sat timpuriu care avea biserică, fără posibilitatea unei datări exacte a construcţiei. După atacul tătarilor biserica a rămas fără acoperiş timp de opt decenii, până în anul 1740. Tavanul edificiului e plat, geamurile sunt semicirculare la partea superioară. În partea de nord există un cor, având deasupra un geam circular, iar în partea inferioară o uşă. Mobilierul bisericii este simplu. În lipsa informaţiilor, perioada realizării clopotelor nu se poate stabili exact. (TSz).

Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.:0261-737526
Fax.:0261-768761
Email:muzeusm@gmail.com

Detalii Complete
Finanţator
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.