Biserici

Încă de timpuriu, Acâş a fost centrul de domeniu al neamului Ákos, care, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, a fondat aici o mănăstire.

Prima biserică a satului, construită din lemn, a fost incendiată de tătari în 1717.

Nu se cunoaşte exact perioada construirii bisericii gotice, însă din punct de vedere stilistic momentul construcţiei poate fi încadrat în intervalul secolului al XV-lea. În secolul următor devine reformată

n 1779, familia nobilă locală, Teleki, a construit pentru enoriaşi o biserică din lemn, care a funcţionat până în 1862.

Biserica a fost ridicată între anii 1848 şi 1863.

Edificiul poate fi una dintre cele şapte biserici a căror construcţie a fost finanţată de Susana Báthori în secolul al XV-lea. Împreună cu majoritatea lăcaşelor de cult din regiune, biserica din Apa a devenit reformată în secolul al XVI-lea.

Situat la poalele dealurilor Codrului, Ardudul este, în secolul al XIII-lea, un important centru administrativ: reşedinţa domeniului regal de pădure, şi, în acelaşi timp, un centru ecleziastic semnificativ. 

Biserica datează din perioada medievală.

A fost ridicată în cel mai înalt punct al comunei, conform obiceiului ce consfinţea ca biserica să domine întreaga aşezare.

Dintr-un document din 1424 reiese că hramul bisericii a fost Sfânta Fecioară.

Nava bisericii poate fi datată în secolul al XV-lea.

Biserica medievală a suferit de-a lungul timpului modificări radicale, astfel încât din vechiul edificiu se mai păstrează doar trei ziduri din navă. Importanţa bisericii ca monument istoric a crescut în ultimii ani, când pe peretele nordic al navei s-a descoperit un fragment de frescă, având în centru imaginea Fecioarei cu Mantie.

Biserica veche, din lemn, a ars în anul 1876.

Conform unor documente mănăstirea a fost fondată în anul 1700, de către călugărul Isaia venit din Muntele Athos, care a fost ucis în anul 1701, după un conflict cu nobilii şi preoţii locali.

Biserica mănăstirii închinată Sf. Martin a fost patronată în comun de familiile din neamul Kaplony chiar şi după împărţirea proprietăţii, şi a constituit locul de înmormântare a descendenţilor acestui neam.

A fost construită în perioada 1895–1896.

Biserica greco-catolică din Carei a fost con-struită între 1737–1739, de către Demeter Rácz (1710–1782), administratorul plenipotenţiar al domeniului familiei Károlyi.

A fost ridicată începând cu anul 1752, de comunitatea locală.

Urmând exemplul familiei Károlyi, oraşul a acceptat noua religie protestantă pe parcursul secolului al XVI-lea, iar comunitatea reformată a folosit biserica medievală din localitate.

Construirea noii biserici în stil baroc a fost începută de Antal Károlyi (1732–1791) din recunoştinţă pentru naşterea fiul său, Iosif. Construcţia a avut loc în perioada 1769–1791, cu mici întreruperi.

Construirea sinagogii de astăzi a fost începută în anul 1866, iar comunitatea neologă a renovat-o şi a modificato în 1890.

Biserica actuală este de origine medievală, cu altar poligonal şi colţurile exterioare prevăzute cu contraforturi.

Este unul dintre cele mai frumoase monumente ecleziastice din lemn ale judeţului Satu Mare.

Este una dintre cele mai vechi biserici de zid, din această zonă, fiind ridicată în anul 1770.

Din actuala biserică numai sanctuarul poligonal şi contraforturile de la colţul vestic sugerează originea medievală.

Clădirea este dominată de un turn de formă patrulateră, adăugat în anul 1849, prevăzut tot cu un coif baroc şi ferestre semicirculare.

Denumirea localităţii provine de la fostul hram al bisericii, care a fost probabil regele Sf. Ştefan sau Sf. Ladislau. .

Anul construirii primei biserici este necunoscut. Vechiul edificiu a fost demolat în 1869, când, în data de 15 octombrie, s-a pus piatra de fundaţie a noii biserici.

Biserica actuală a fost construită în secolul al XV-lea, în stil gotic. Sanctuarul edificiului cu o singură navă şi turn alipit faţadei vestice se închide cu trei dintre laturile unui octogon. Alunecările de teren din ultimele două decenii au afectat grav biserica, fiind necesară reconstruirea totală a navei.

Biserica a fost ridicată în anul 1700, arhitectura păstrând forma bisericilor construite din lemn, cu absidă pentagonală.

Biserica actuală a fost ridicată pe locul celei vechi între anii 1783–1788.

Edificiul, ridicat în anul 1836, a fost construit pe amplasamentul vechii biserici din lemn (1650), din care s-a păstrat „Sfânta Masă” din piatră.

După tradiţie, construirea bisericii din Livada a fost finanţată de către Zsuzsanna Báthory în secolul al XV-lea.

Edificiul monumental a fost conceput după un plan minuţios: faţada are trei axe şi cornişe proeminente pe cei şase pilaştri în stil doric.

Edificiul poartă caracteristicile stilului baroc atât de frecvent întâlnit în Ţara Oaşului. Iniţial biserica a avut numai navă şi altar, fără pronaos (pridvor), iconostas şi turn

Biserica actuală păstrează probabil o parte din vechiul edificiu. Sanctuarul poligonal, contraforturi-le şi proporţiile edificiului lasă impresia unei biserici medievale.

Biserica este o construcţie masivă din piatră de carieră, iar partea superioară este din cărămidă arsă.

Biserica a fost construită în perioada 1818–1823, pe locul unei construcţii din lemn, a cărei existenţă era consemnată în matricolele vechi ale parohiei, datate începând cu anul 1874.

Biserica actuală din piatră a fost construită în jurul bisericii de lemn. Proiectul a fost întocmit de maestrul sătmărean Eggenberger Fridrik, lucrările fiind începute în 1821.

Biserica medievală a fost dedicată Sf. Petru, după cum reiese dintr-un document din anul 1399, când satul este menţionat în forma „Mezőszentpéteri”.

Sanctuarul bisericii medievale este mai îngust decât nava, fiind închis cu trei laturi ale unui hexagon.

Biserica actuală păstrează zidurile bisericii medievale, drept dovadă putându-se invoca cele două ferestre înguste descoperite pe faţada sudică.

Piatra de fundament a bisericii a fost pusă în 26 aprilie 1855.

Biserica actuală a fost construită probabil în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar turnul şi nava secundară în secolul al XIX-lea.

Unele caracteristici ale edificiului, cum ar fi orientarea, structura planului, sanctuarul poligonal şi contraforturile permit ipoteza unei biserici de origine medievală.

Denumirea satului provine de la fostul hram al bisericii medievale, Sf. Nicolae.

Biserica actuală, ridicată în 1900, este una dintre cele mai impunătoare biserici din această zonă, pentru construcţia sa cheltuindu-se peste 30.000 de coroane.

În 23 mai 1831 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, care a fost sfinţită de episcopul Oradei, Ferenc Lajcsak, cu hramul Sf. Ignaţiu de Loyola, în 31 iulie 1837.

Iniţiativa zidirii a aparţinut episcopului Grigorie Maior (1715–1785), care a sprijinit lucrarea inclusiv financiar.

În 1740 a fost construită a doua biserică din lemn, iar în 1757 aceasta a fost înlocuită cu una nouă, din piatră. Biserica avea o singură navă, turnul fiind alipit faţadei vestice. S-au construit două abside laterale, iar tavanul a fost casetat.

Construirea unei noi biserici a devenit posibilă numai după Edictul de Toleranţă. Realizarea a început în 1793, iar lucrările au fost conduse, ca şi la Biserica cu Lanţuri, de zidarul Zsigmond Preinlich.

Locul noii biserici a fost ales în spatele fostului edificiu medieval, în cimitirul vechi. Planul a fost realizat de meşterul Zsigmond Preinlich. Construcţia a debutat în 1788, iar sfinţirea a avut loc în 27 septembrie 1807.

Episcopul Hám János a primit de la oraşul Satu Mare teritoriul fostului curs al râului Someş în vederea construirii unei mănăstiri destinate Călugăriţelor Misericordioase, cu condiţia nivelării terenului. În 1842 construcţia a fost încheiată.

Construirea mănăstirii actuale a debutat în timpul episcopului János Hám, dar a fost încheiată abia în 1903.

Planul bisericii cu două turnuri şi sanctuar poligonal a fost realizat de Albin Tischler, parohul satului Urziceni.

Zidită între anii 1935–1936, din iniţiativa şi după planurile renumitului artist plastic sătmărean Aurel Popp (1879–1960), capela este o construcţie deosebit de interesantă din punct de vedere arhitectural, îmbinând în mod fericit stilul neobrâncovenesc cu elemente tradiţionale.

Palatul episcopal, realizat în stil clasic, are mai multe faze de construcţie. Planul palatului a fost întocmit în 1805 de Josef Bitthauser, arhitectul familiei Károlyi.

Orfelinatul pentru băieţi a fost fondat de canonicul Ferenc Irsik, iar biserica a fost construită în 1913.

Este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din oraş, construit între anii 1932–1937.

Împăratul Francisc I a transformat Episcopia de la Agria în Arhiepiscopie, în 1804, iar Satu Mare a devenit centrul unei noi episcopii. În scurt timp a debutat construcţia catedralei, refolosindu-se şi părţi din vechea biserică.

Edificiul actual a fost construit între anii 1889 şi 1892, în stil romantic, după planurile orădeanului Nándor Bach, de unde se explică şi similitudinile strânse cu sinagoga din Oradea.

Lucrările de construcţie s-au desfăşurat între anii 1937–1938.

Clădirea, construită în anul 1777, respectă planimetria caracteristică bisericilor româneşti din lemn: pronaos (tindă), naos şi absidă pentagonală.

Biserica, ridicată în secolul al XVIII-lea, a fost construită din bârne masive, a căror îmbinare se finalizează sub forma numită „cap de rândunică”, ce oferă întregului sistem inclusiv funcţii decorative.

Vechea bisericuţă din lemn devenise neîncăpătoare, realitate ce i-a determinat pe săteni să contribuie, inclusiv financiar, la ridicarea „unei biserici de zid”.

Biserica medievală a oraşului Tăşnad, centru de protopopiat pe parcursul evului mediu, s-a păstrat relativ intactă.

Clădirea actuală, ridicată în anul 1814, este una dintre cele mai frumoase edificii ecleziastice ale zonei.

Perioada exactă a construirii edificiului medieval de mici dimensiuni rămâne necunoscută.

Clădirea, construită în anul 1850, are un portal impozant cu un fronton triunghiular sprijinit de patru coloane, absidă şi ferestre semicirculare.

Locul amplasării respectă tradiţia, biserica nouă, construită în anul 1773, fiind ridicată pe locul vechii biserici din lemn

Prima biserică a fost sfinţită în 1725, în 1751 a fost lărgită, dar în 1832 a ars împreună cu casa parohială. Despre aspectul vechii biserici avem informaţii din pictura dedicată lui Sf. Florian, în care este reprezentată şi biserica arsă.

Biserica actuală are o singură navă, sanctuarul boltit este poligonal, sprijinit în exterior de contraforturi puternice.

În conscripţia din 1747 este menţionată o biserică acoperită cu paie, dar şi intenţia noului proprietar de a realiza un nou edificiu de cult, din piatră.